Cele mai frumoase piețe din Roma (II). San Pietro, Popolo, Spagna și Venezia

Continuăm plimbarea prin Roma și ne oprim prin alte câteva piețe celebre care ne-au impresionat cu arhitectura și poveștile lor.

Piazza San Pietro

Nu-i chip să ajungi la Roma și să nu vizitezi Piața San Pietro, cea mai cunoscută piață din întreaga lume. Ea se află în centrul Vaticanului și adună zilnic mii de turiști mânați de curiozitate sau de ideea că micul stat ar fi un loc sfânt. Piața care îmbrățișează, așa i se mai spune Pieței San Pietro, datorită arhitecturii atribuită din nou lui Bernini. Privită de la înălțime, aceasta crează imaginea a două palme ”ocrotitoare” care parcă îi strâng la un loc pe cei care vin aici. Se spune despre conturul pieței că ar simboliza ”brațele bisericii întinse spre credincioși”.

roma-44.jpg

roma-130

Piața San Pietro este mărginită de 248 de coloanele care stabilesc granița între Vatican și Roma, deasupra cărora se înalță somptuoase, nici mai mult, nici mai puțin de 140 de statui ce înfățișează diverși sfinți. Aici se află și Basilica San Pietro, cea mai mare biserică din lume localizată culmea, în cea mai mică țară.

roma-138roma-132

Basilica San Pietro poate fi vizitată gratuit, însă ca să puteți intra trebuie să vă înarmați cu multă răbdare și să vă așteptați cuminți rândul la coadă. Veți trece mai întâi pe la punctul de securitate, unde vă vor fi scanate bagajele și abia după aceea veți putea începe vizita.

Nu uitați să urcați în Domul basilicii pentru a privi de la înălțime monumentala Piață San Pietro, care vă va copleși prin grandoarea ei.

Urcarea în dom se face contra cost. Pentru cei mai energici, un bilet pe scări costă 6 euro, iar pentru cei comozi care preferă să urce cu liftul, prețul biletului este de 8 euro.

roma-59

La Piața San Pietro puteți ajunge ușor cu metroul, linia A, coborând la una din cele două stații care deservesc Vaticanul: Ottaviano și Cipro.

Piazza del Popolo

Piața del Popolo reprezinta în vechime locul prin care intrau în oraș cei mai mulți pelerini, așa că papii doreau ca zona să fie cât mai pompoasă. Asfel au fost construite cele două biserici gemene, Santa Maria dei Miracoli și Santa Maria in Montesanto. Mai târziu a fost proiectată și fântâna cu lei, iar obeliscul din mijloc a fost adus din Egipt și datează de pe vremea lui Ramses al II-lea.IMG_9050roma-6roma-8

Dacă ajungeți în Piața del Popolo nu trebuie să ratați punctul de belvedere de pe dealul Pincio. Pe partea stângă a pieței, câteva rânduri de scări vă vor duce pe platforma de sus, de unde veți avea parte de o priveliște amețitoare asupra pieței și orașului.

roma-12.jpgroma-5roma-10.jpg

Din Piața del Popolo puteți ajunge în doar cîteva minute în celelalte piețe din Roma. Dacă o luați la pas pe Via del Corso, bulevardul care trece printre cele două biserici gemene, în scurt timp veți ajunge în Piața Spagna, Trevi sau Rotonda.

Piazza di Spagna și treptele spaniole

Piața di Spagna este una dintre cele mai colorate piețe la propriu, pentru că treptele spaniole care urcă până în fața Bisericii Trinita dei Monti, sunt îmbrăcate aproape tot timpul anului cu flori de sezon. Noi le-am găsit împodobite cu azalee roz.

roma-113.jpgroma-50.jpg

Numele pieței a fost preluat de la Ambasada Spaniei care se află în apropiere, iar Fontana de Barcaccia aflată la baza treptelor spaniole, poartă semnătura lui Bernini și amintește de momentul unei inundații majore, când apele Tibrului s-au revărsat, aducând cu ele tocmai până aici o barcă naufragiată.

roma-85roma-117.jpg

Nu ezitați să urcați treptele spaniole, pentru că odată ajunși la înălțime, veți uita de efort și vă veți bucura de o altă priveliște încântătoare.

roma-86roma-87

Iar dacă vă apucă foamea prin zonă, la numai două minute de Piața di Spagna, în minuscula Piazza Mignanelli, veți găsi două terase cu meniuri generoase și prețuri ca pentru buricul târgului, dar care merită. Noi am devenit clienți fideli, după ce am mâncat prima dată la Fashion it Ristorante. Am încercat de toate-pizza, paste, salate, deserturi, băuturi. Ne-au plăcut mult, mai ales după experiența din prima zi când abia ne-am atins de ceea ce comandasem la o terasă nu foarte centrală, dar care ni s-a părut că arăta bine. Recunosc că de cele mai multe ori evit restaurantele din centru pentru că mi se par țepe, dar Fashion it Ristorante m-a convins că există și excepții.

Piazza Venezia

Piața Veneția se află în inima Romei, la capătul străzii Via del Corso, care pornește din Piața Popolo și merge în linie dreaptă până în fața monumentului Il Vittoriano, dedicat lui Vittorio Emanuele al II-lea.

roma-140.jpg

Il Vittoriano este principala atracție a pieței Veneția și iese din decorul celorlalte monumente istorice din Roma. Masiv, construit din marmură albă, acesta contrastează puternic cu ruinele din împrejurimi, însă oferă o panoramă frumoasă asupra orașului. Se văd de sus bisericile gemene (Santa Maria di Loreto și Santissimo Nome di Maria), columna lui Traian și Via Dei Fori Imperiali, bulevardul care duce spre Coloseum.

roma-145roma-151roma-160.jpg

Il Vottoriano se vizitează gratuit și pentru că adăpostește Mormântul Soldatului Necunoscut, la intrare vi se va cere să adopați o atitudine respectuoasă și să țineți cont de câteva reguli. În incinta momumentului sunt interzise vorbitul cu voce tare, consumul de alimente și așezatul pe trepte. Dacă încălcați una din aceste reguli veți fi imediat avertizați, apoi poftiți politicos să părăsiți zona.

roma-1563.jpg

Din Piața Veneția puteți ajunge imediat la Coloseum prin Via Dei Fori Imperiali, un bulevard larg, umbrit de pini înalți, pe care vă puteți plimba alene pe-nserat, în acordurile formațiilor de muzicanți care fac atmosfera plăcută.

roma-167.jpg

În concluzie, nu treceți cu vedere piețele din Roma. Ele sunt locuri unice în care puteți avea parte de experiențe de tot felul – istorice, arhitecturale, artistice sau chiar culinare. Nu mai spun de întreagul oraș, care este de neprețuit.

Roma este unul din locurile în care trebuie să ajungeți măcar o dată în viață, mai ales că acum se află printre destinațiile accesisbile nouă, românilor. Sunt câteva companii low-cost care zboară într-acolo, iar cazarea poate fi ieftină dacă book-uiți din timp. Așa că puneți economiile la bătaie și lăsați-vă purtați într-o experiență care, cine știe cum, se poate transforma în aventura vieții.  Nu mai stați pe gânduri, haideți la ROMA!

CITEȘTE ȘI:

Cele mai frumoase piețe din Roma (I). Navona, Rotonda, Trevi

Info și recomandări utile pentru călătoria ta la Roma

Anunțuri

2 gânduri despre „Cele mai frumoase piețe din Roma (II). San Pietro, Popolo, Spagna și Venezia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s