Cabana Babele-Cabana Caraiaman-Brâna Mare a Caraimanului-Crucea Eroilor

Sâmbătă dimineată am aruncat din nou rucsacii și bocancii în portbagajul mașinii și ne-am îndreptat în viteză spre munte. Pe drum, încă somnoroasă, Corina îmi spunea că se sufocă în București. Era sătulă de ”fețele posomorâte” pe care le vedea în fiecare zi și nu voia să ajungă una dintre ele. Avea nevoie de un moment de respiro și știa că muntele e generos și tămăduitor. ”-E cea mai bună terapie!” mi-a spus. Deși mi s-a părut că sună oarecum a clișeu, i-am dat imediat dreptate, gândindu-mă că nimic nu se compară cu bucuria simțită la sfârșitul unei zile petrecute pe munte, cu trupul obosit dar spiritul înviorat și liber.

Ne-am decis să mergem cu mașina până în apropiere de cabana Piatra Arsă și de acolo să facem un traseu spre Crucea Eroilor de pe Caraiman. Din Sinaia am virat stânga spre Târgoviște, apoi dreapta spre Peștera Ialomiței, am traversat șoseaua Transbucegi și în dreptul cabanei Dichiu, acolo unde drumul se bifurcă, am continuat la dreapta spre Piatra Arsă. N-am ajuns însă până la cabană, ne-am oprit pe marginea drumului, într-o parcare extinsă, imposibil de ratat din cauza numărului mare de mașini oprite aici. Babele și Sfinxul sunt cele mai vânate obiective din Bucegi, așa că lumea se înghesuie tot timpul anului.

blogulmeudecalator-traseu caraiman

De aici am plecat spre Sfinx, urcând pe un drum nemarcat, dar vizibil și foarte ușor de urmărit. În aproximativ o oră am ajuns în dreptul cabanei Babele.

De la cabana Babele se poate ajunge la Monumentul Eroilor pe două trasee: primul este marcat cu cruce roșie și nu prezintă nici un fel de dificultate, dar din punctul meu de vedere e cam anost, iar al doilea este marcat cu cruce albastră și trece pe la cabana Caraiman, apoi urcă pe Brâna Mare a Caraimanului până la Crucea Eroilor.

Noi am ales a doua variantă de traseu, însă am observat că majoritatea celor care voiau să ajungă la Cruce optau pentru traseul marcat cu cruce roșie, lăsând astfel poteca noastră liberă. Într-o jumătate de oră, cât am făcut până la cabana Caraiman, nu am mai întâlnit pe nimeni. Ne-am bucurat de liniște și de vremea călduță care nu se putea hotărî dacă să se mohorască sau să lase la vedere cerul senin.

foto-15.jpg

La cabană am făcut prima oprire. Ne-am așezat pe iarbă ca să urmărim furnicăreala din Valea Jepilor, timp în care am avut parte de un moment deosebit. Preț de câteva clipe, o perdea transparentă de raze lumina de după nori Valea Prahovei, creându-ne impresia că privim totul printr-un filtru. N-a durat mult, apoi a dispărut, însă ne-a lăsat uimite de frumusețe și am decretat că acesta a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale zilei.

blogulmeudecalator-traseu cruce-caraimancu-sigla foto-70

Am plecat mai departe spre brâna mare a Caraimanului, urmărind de data aceasta marcajul cu bulină albastră. Am auzit tot felul de povești despre această porțiune de traseu și abia așteptam s-o experimentez. Am început urcușul și în câteva minute am ajuns lângă peretele stâncos, bătătorind poteca ce se metamorfoza continuu, ba era lată, ba se îngusta.

foto-109

foto-103

Brâna Mare a Caraimanului e într-adevăr spectaculoasă și necesită pe lângă atenție, o încălțăminte adecvată, însă în afară de două locuri mai expuse pe unde am trecut ajutându-ne de lanțuri, nu mi s-a părut periculoasă. Am întâlnit chiar copii de vârste mici pe traseu, ajutați și supraveghiați, bineînțeles, de părinți.

La un moment dat ne-am oprit pentru o pauză de 5 minute, timp în care am admirat o minunăție de floare de colț pe care am zărit-o lângă stânci, mai sus de poteca noastră. Am privit-o doar prin teleobiectiv, pentru că n-am putut ajunge foarte aproape de ea, însă chiar și așa ne-a impresionat.

foto-124.jpg

În urma noastră, cabana devenea tot mai mică, în timp ce stâncile își arătau acum adevărata față. Priveliștea era una dintre acelea care-ți taie respirația și pentru câteva secunde am rămas pur și simplu înmărmurite.

Un amestec de exaltare și temere m-a încercat pe parcursul traversării brânei, cred că datorită altitudinii și apropierii atât de mari de pereții imenși ai muntelui. De fapt nu temere, ci un soi de recunoaștere a micimii omului în fața măreției naturii.

foto-83.jpgfoto-131.jpg

Corina începea să simtă la rândul ei, entuziasmul apropierii de vârf și chiar înainte să putem privi din depărtare Crucea, mi-a spus: ”-Îmi ard rău picioarele, dar simt că-s vie!”

Pe mine mă încerca o foame de-mi venea să mușc din piatră, iar gândul că am reușit să plecăm fără nimic la noi, mă înfuria. Încercam să-mi păcălesc stomacul cu câteva guri de apă și mă auto-încurajam gândindu-mă la cei care au urcat Everestul 🙂 (cu hrană puțină și multă apă).

Aproape de monument, pe marginea cărării am găsit câțiva rododendroni de toamnă. Ne-am oprit alături ca să ne mai tragem sufletul, apoi ne-am îndreptat spre larma care ne aștepta la Cruce.

foto-164

Aflată la 2291 de metri altitudine, Crucea Eroilor Neamului a fost ridicată în amintirea eroilor ceferiști căzuți în primul război mondial. Monumentul a fost construit la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I și este unic în lume atât prin altitudinea la care este amplasat, cât și prin mărime (înălțimea crucii este de 28 de metri, iar fiecare braț măsoară câte 7 metri.)

foto-160

Ne-am îndepărtat cât de mult am putut de mulțime și ne-am așezat pe iarbă, după ce am privit Bușteniul de la peste 2000 de metri și am reușit să identificăm Palatul Cantacuzino.

foto-166.jpgfoto-173foto-181.jpg

După ce ne-am odihnit, ne-am întors pe poteca suitoare, marcată cu cruce roșie, care după primul urcuș merge lin până înapoi la Babe. Am mai privit încă odată cabana Caraiman și brâna Caraimanului din cel mai înalt punct, apoi ne-am văzut de drum.

foto-193.jpg foto-139

Mai jos de cabana Babele am întâlnit un vânzător ambulant de la care am cumpărat câte un pahar cu zmeură proaspătă și câte un baton de ciocolată, ca să mai prindem puteri, apoi ne-am îndreptat spre casă cu picioarele obosite dar cu un tonus proaspăt și revigorat, cu frumusețe și energie în suflet, atât cât să ne ajungă până la următoarea întâlnire cu muntele.

Anunțuri

6 gânduri despre „Cabana Babele-Cabana Caraiaman-Brâna Mare a Caraimanului-Crucea Eroilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s