Weekend belgian (II). Gent și Brugge

În drum spre mult așteptatul Brugge am mai făcut o oprire în Gent, oraș ce m-a surprins plăcut prin aerul medieval și  prin străduțele pietruite, întrerupte pe alocuri de podețe pline de flori. Din păcate nu am reușit să surprindem decât un strop din frumusețea locului pentru că vremea ne-a dat bătăi de cap, însă puținul pe care l-am văzut m-a impresionat și cred că Gent e un loc subapreciat, umbrit de popularitatea Brugge-ului. Nu spun că Brugge nu mi-a plăcut. Ba da! Enorm! Dar Gent are un farmec aparte, un aer intim, liniștit, pe care în Brugge nu l-am găsit, poate din cauza numărului mare de turiști care vin să-l viziteze.

DSCF6030DSCF6052

Cu siguranță e vorba de gust și percepții personale atunci când facem astfel de aprecieri sau de cât de mult ne regăsim și simțim că aparținem unui anumit loc. Personal nu mă pot hotărî care din cele două orășele mi s-a părut mai frumos și nici nu cred că e nevoie de astfel de clasamente. Amândouă sunt grozave și merită umblate!

Greșeala noastră a fost că pentru Brugge și Gent am alocat doar o singură zi. N-a fost suficient. Ne-am grăbit și nu am reușit să explorăm fiecare colțișor, așa cum ne-am fi dorit. Am fi avut nevoie de o zi pentru fiecare, însă timpul nu ne-a permis, așa că am gonit continuu cu viteză maximă.

Când am ajuns în gara Sint-Pieters din Gent vremea părea să ne țină partea, așa că încrezători ne-am îndreptat către centrul orașului, neștiind, însă cât de scurtă avea să ne fie experiența aici. Am luat tramvaiul 1 și am coborât la stația Korenmarkt, locul de unde ne-am început plimbarea trecând pe lângă turnul Belfry (Belfort), simbolul orașului care măsoară 91 de metri înălțime și care oferă o panoramă frumoasă asupra centrului vechi. Nu am intrat în nici unul din obiectivele turistice, ne-am plimbat pe străzi, fără a căuta să vedem ceva anume, însă cum Gent este un oraș plin de istorie, un muzeu deschis tuturor, am întâlnit fără să vrem în drumul nostru atracții turistice importante.

DSCF5986

Am trecut în drumul nostru și pe lângă Castelul Gravensteen, sau Castelul Conților care este așezat pe malul râului Leie. Acesta datează din secolul al XII-lea și reprezenta un loc de refugiu în timpul atacurilor din partea inamicilor. De-a lungul timpului, Gravensteen a funcționat și ca închisoare, fiind aproape de Piața Veerle, unde aveau loc execuțiile publice. Astăzi adăpostește expoziții care prezintă obiecte legate de stilul de trai medieval și este unul dintre cele mai vizitate obiective din Gent.

DSCF6020DSCF6019DSCF6026

Am rătăcit pe străzi, mergând la întâmplare, fotografiind clădiri cu forme ciudate și orice colțișor care ne atrăgea atenția și ne inspira frumusețe.

DSCF6016DSCF6017DSCF6073

Într-un timp relativ scurt cerul s-a posomorât din nou și stropi mari au început să cadă, făcându-ne să ne adăpostim într-o cafenea, apoi, pentru că ploaia nu contenea, ne-am îndreptat înapoi spre gară cu regretul că nu am reușit să ajungem în vechiul port.

Întorși la Sint-Pieters, am luat trenul și într-o jumătate de oră am ajuns în Brugge, unde din fericire nu ploua. Din gară am ajuns în centrul orașului în 15-20 de minute de mers pe jos.

IMG_1349

Prima oprire am făcut-o la Sint-Jans Hospital, cea mai veche clădire din Brugge, care adăpostește o expoziție cu lucrări de ale lui Picasso. Ne-am oprit interesați și am vizitat-o, apoi ne-am odihnit  în superba curte interioară, minunându-ne de frumusețile pe care le descopeream și acesta era doar începutul.

IMG_1362

La ieșire ne-am izbit de puhoaiele de turiști care nu mai conteneau să treacă prin fața noastră. E  drept că ajunsesem în Brugge cu o oră-două după prânz, însă nu ne așteptam la o asemenea forfoteală.

DSCF5877.jpg

La câțiva pași de Sint-Jans Hospital se află locul de unde ne-am îmbarcat pentru o croaziera pe canalele Brugge-ului. Ne-am hotărât pe loc să experimentăm plimbarea cu barca, despre care acum pot spune că a făcut toți banii.

DSCF5910.jpg

De la ghidul care ne-a însoțit am primit numeroase explicații, însă vocea lui mică nu ajungea până la urechile mele de turist așezat pe ultimul loc din spate, așa că după câteva minute de concentrare maximă și zadarnică m-am resemnat, mulțumindu-mă doar cu privitul. Și ce bine mi-a prins, pentru că m-am deconectat total de ce se întâmpla în jurul meu. Priveam ca un spectator agitația de pe uscat, apoi când ne-am desprins de ea, liniștea a fost totală, ceea ce a făcut din mini-croaziera noastră, momentul special al zilei.

IMG_1409

IMG_1393

După ce am revenit cu picioarele pe pământ, ne-am îndreptat spre Markt (Piața Mare), pe străduțe aglomerate, pe lângă magazine pline de ciocolată și pe lângă The Beerwall, barul dedicat celor mai înfocați fani și iubitorilor de bere.

DSCF5918IMG_1418IMG_1428

În Markt am dat peste un grup echipat cu pancarte, care scanda insistent lozinci și brusc m-am trezit la realitate. Faptul că noi eram în vacanță, iar Brugge e un oraș aparent relaxat, mereu plin de turiști, m-a făcut să uit că aici locuiesc oameni care se confruntă cu probleme reale legate de viața cotodiană.

După ce grupul s-a destrămat, am zărit și noi căsuțele vesel colorate, ca de turtă dulce (care pe moment m-au dus cu gândul la clădirile aproape la fel colorate din Piața Rynek din Wroclaw, Polonia), alături de Turnul Belfort, turnul clopotniță, înalt de 83 de metri (mai mic decât cel din Gent), care adăpostește mecanismul ceasului cu 47 de clopote cu sunete diferite, ce cântă la fiecare sfert de oră. Pentru cei care vor să privească Brugge-ul de la înălțime, 366 de trepte așteaptă să fie urcate cu avânt, până în vârf.

IMG_1438IMG_1440

DSCF5929

Alături de Markt se află Piața Burg (Piața Mică), unde pot fi văzute clădirea primăriei, construită în stil gotic și Capela Sfântului Sânge, care adăpostește o fiolă despre care se spune că ar conține sângele lui Isus, deși Biblia nu menționează nicăieri că cineva ar fi păstrat de-a lungul timpului sângele Mântuitorului.

IMG_1453.jpg

Un loc deosebit este Church of our Lady în care se află una din lucrările lui Michelangelo, Madonna with child. Din păcate noi nu am mai ajuns aici pentru că începusem să simțim tot mai acut oboseala ultimelor zile. Am sărit și peste Muzeul de ciocolată, mulțumindu-ne cu ce am cumpărat de prin magazinele pline cu bunătăți și ne-am îndreptat spre gară, îmbibați de romantismul Brugge-ului, regretând că totul s-a petrecut atât de repede. Cert e că mă voi întoarce cu drag în aceste locuri pe care sper să le redescopăr sub lumina și căldura soarelui, pe cât de mult invocat, pe atât de puțin zărit pe parcursul wekendului nostru belgian.

IMG_1436

Preț bilet tren Bruxelles-Gent- 8, 90 euro;
Preț bilet tren Gent-Brugge- 6, 50 euro;
Preț bilet tren Brugge-Bruxelles- 14, 10 euro.

Anunțuri

7 gânduri despre „Weekend belgian (II). Gent și Brugge

  1. Chiar ca nu stiu care-i mai frumos sau, ma rog, mai… vizitabil. As tinde tot spre Gent. Seamana cu un orasel de la noi de la munte din zona Valcea-Valea Oltului 🙂 In orice caz, excursia ta a fost reusita zic eu ❤

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s