LACUL COMO (I). BELLAGIO

„The precise location of heaven on earth has  never been established but it may very well be right here.”  Herb Caen

Pentru prima noastră vizită în Italia am ales partea de nord, care găzduiește unul dintre cele mai frumoase lacuri ale Europei, lacul Como. Decizia s-a dovedit a fi una foarte bună, oferindu-ne prilejul de a vedea locuri extraordinar de frumoase, de a cunoaște oameni și istorii noi și de a experimenta cum e să trăiești pentru câteva zile ca un „italiano vero” :).

Ne-am cazat în localitatea Lezzeno, la 8 km de Bellagio, la Casa Anto, pe care am găsit-o pe booking. Casa Anto e amplasată într-o zonă grozavă și aparține unei familii cumsecade. Este foarte curată și utilată cu tot ce e nevoie. Din curte se vede lacul Como, iar la 50 de metri se află o mică plajă neamenajată, unde noi am făcut baie.26.06În prima dimineață petrecută în Lezzeno am făcut o plimbare pe malul lacului, chiar dacă afară era înnorat și cam rece. Plouase în cursul nopții, iar acum norii erau atât de joși, încât aveam senzația că îi putem atinge.23.0623.06Lezzeno e o așezare liniștită, cu o populație de aproximativ 2000 de locuitori, cu oameni amabili, zâmbitori, cu restaurante pescărești și case simple cu grădini frumos amenajate, străduțe mici care urcă și coboară spre lac, magazine de unde poți cumpăra alimente de bază și terase, unde la prânz se adună lume gălăgioasă.

Despre Lezzeno se vorbește mai puțin atunci când vine vorba de așezările de lângă Lacul Como. Nu este o destinație turistică dar oferă condiții bune de cazare, aproape de principalele obiective turistice ale zonei și e de preferat în locul aglomerației și prețurilor piperate care se găsesc în buricul târgului.

În câteva seri am văzut pescarii din sat adunați pe marginea lacului. I-am urmărit pe întuneric cum aștepatu în liniște, calmi și atenți, cu plasele în mână, momentul în care apărea prada. Și-atunci, ca la un semn se repezeau spre apă și scoteau în plasele lor unul, sau cei mai norocoși chiar doi pești.23.06După ce am aterizat pe aeroportul din Bergamo, am parsurs cu mașina drumul până la Lezzeno în aproximativ o oră și jumătate. Am pornit în direcția Lecco, apoi am mers pe marginea lacului Como prin Oliveto Lario, Limonta, Bellagio și Lezzeno. Drumul e îngust, cu serpentine, însă priveliștea e superbă. Se văd pe malul celălalt al lacului casele colorate, așezate în terase pe versanții muntoși, bărci de diverse dimensiuni ancorate la mal și din loc în loc plaje mici amenajate cu șezlonguri și umbrele.

Odată ajunşi în Lezzeno, ne-am cazat şi am pornit din nou cu mașina în direcția Bellagio-Villa Melzi. Din Lezzeno se poate ajunge în Bellagio și cu autobuzul C30 care are stație în apropiere de Bar Tita, pricipala terasă din Lezzeno, de unde se pot cumpăra și bilete. Autobuzul circulă după un program fix, afișat în fiecare stație.

Villa Melzi are parcare proprie, singura pe care am întâlnit-o fără plată. În celelalte locuri parcarea se plătește, iar tarifele diferă.22.06.2015-42Aparținând lui Francesco Melzi, duce de Lodi și vicepreședinte al Republicii Italiene sub Napoleon, faimoasa vilă a fost construită între 1808-1810 și vizitată chiar de împăratul Austriei, Francisc I și de compozitorul Franz List, care și-a petrecutluna de miere în Bellagio în urma casătoriei sale cu Contesa d’Agoult.

Grădinile vilei sunt deosebite, cu alei largi, pline de verdeață, ce duc spre capela poziționată tot pe malul lacului. Priveliștea e apăsător de frumoasă, se văd munții, iar liniștea e totală. E genul acela de loc care îți dă impresia că te afli într-o altă lume. Toate preocupările cotidiene dispar. Ești doar tu într-o armonie perfectă cu natura, respiri adânc și te umpli de frumusețea locului.22.06.2015-8222.06.2015-7122.06.2015-93După plimbarea prin grădinile Vilei Melzi, următoarea oprire am făcut-o în Bellagio. Am parcat lângă docuri și am luat-o la pas, admirând faleza plină de leandri înfloriți care ne dezmierdau simțurile. Ne bucuram că în lumina caldă a unei după-amieze de iunie aveam ocazia de a vedea, însfârșit cu ochii noștri, locuri despre care până acum doar citisem.nnAm urcat pe treptele unei străduțe apoi am coborât pe o alta și tot așa de mai multe ori, oprindu-ne să privim vitrinele cu încălțăminte, bijuterii sau obiecte de artă.

Dintr-un magazin de alimente am cumpărat: pomodori, latte, pagnotta și bineînțeles, o sticlă de Limoncello. Nu există în zonă supermarketuri. Italienii care locuiesc aici fac cumpărăturile zilnice trecând printr-o serie de magazine mici, din care se aprovizionează cu alimente proaspete.

22.06.2015-235Am ajuns pâna la biserica San Giacomo, apoi am coborât spre Piazza Mazzini cu privirile ațintite spre lac. Mi-am amintit de compozitorul Franz Liszt, care descria romantic locul, spunând: ”When you write the story of two happy lovers, let the story be set on the banks of Lake Como.”22.06.2015-67.jpgSpre seară ne-am întors în Lezzeno, urmând ca a doua zi să continuăm descoperirile în Varenna, orășelul care rivalizează cu Bellagio. Puteți citi aici despre el.

CITEȘTE ȘI:

ORTA SAN GIULIO-MISTER ȘI SACRALITATE
STRESA ȘI INSULELE BORROMEO
O ZI ÎN MILANO
LACUL COMO (II). VARENNA

Preț bilet intrare la Villa Melzi – 6,5 euro
Parcare Bellagio – 1,40 euro/oră.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s