O ZI ÎN MILANO

Când am plănuit să vizităm Milano, primul gând care mi-a trecut prin minte a fost: ”-Trebuie să vedem Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci!!” Am dat un search pe google și am aflat că pictura nu poate fi vizitată fără programare, iar biletele se pot cumpăra numai online de pe www.vivaticket.it/. 

Am vânat data punerii lor în vânzare și am reușit să achiziționăm 4 bilete pentru vizita de la ora 8, 15 a.m. Cam dimineață, dar arta cere sacrificii!  Ne-am trezit cu noaptea-n cap și am plecat adormiți din Lezzeno spre Milano la ora 5, 30, sperând să ajungem la timp și să găsim un loc de parcare cât mai aproape de Biserica Santa Maria delle Grazie. Știam că trebuie să ne prezentăm cu 20 de minute înainte de 8, 15, ca să putem lua, pe baza chitanței pe care o printasem, biletele de intrare. După un mic calcul matematic am ajuns la concluzia că ora de prezentare la ghișeu trebuia să fie 7, 55.

Am ajuns în Milano în jur de 7, am parcat mașina într-o parcare subterană la două străzi distanță de Piața Santa Maria delle Grazie (pentru care la sfârșitul zilei am plătit 20 de euro), apoi ne-am oprit în prima cafenea care ne-a ieșit în cale pentru a ne dezmetici cu un strop de cafeină. Pasticceria Don Carlos se numește cofetăria în care am băut o super minusculă cafea și am mâncat un croissant, toate într-un decor intim și stilat. Principiul după care italienii beau cafea este cel al esențelor tari în sticluțe mici. Cafeaua este servită în cești minuscule umplute doar pe jumătate. Ce-i drept nici nu ai putea să bei mai mult pentru că este foarte concentrată.dscf7148.jpgDupă ce am băut cafeaua și ne-am mai trezit, ne-am îndreptat către biserică în așteptarea întîlnirii cu Da Vinci!26-06-2015-1Experiența a fost scurtă, dar concentrată. Timp de 15 minute am studiat pictura în mărime naturală și am ascultat explicațiile pe care ni le-a oferit ghidul. În aceeași încăpere cu Cina cea de taină mai poate fi văzută și Crucificarea, pictură ce îi aparține lui Montofarno, însă timpul a fost prea scurt, iar noi mai mult interesați de Da Vinci, așa că nu i-am acordat  acesteia din urmă prea multă atenție.

Cina cea de taină ilustrează o scenă biblică, aceea a ultimei cine a lui Isus în compania apostolilor și surprinde reacțiile acestora la auzul cuvintelor maestrului lor: ”Unul dintre voi mă va vinde!” Din punct de vedere compozițional, pictura a fost matematic gândită, apostolii fiind împărțiți în grupuri de câte trei, iar Isus încadrat la mijloc, în dreptul ferestrelor. Despre modelele care i-au servit lui Da Vinci în realizarea personajelor circulă mai multe legende și controverse, una din ele indicând chiar prezența chipului Mariei Magdalena în locul apostolului Ioan.

În timp, pictura a fost de mai multe ori restaurată, însă cu rezultate mai mult negative, pentru că suprafața pictată a devenit tot mai întunecată. Cina cea de taină a supraviețuit miraculos, după ce în urma unui bombardament în cel de-al doilea război mondial, pereții bisericii s-au prăbușit în întregime.

Cina-cea-de-Taina-Milano-2
Sursa foto: Google

După terminarea vizitei, am mai întârziat prin magazinul de suveniruri, apoi am plecat spre Dom, locul unde în care ne-am propus să facem următoarea oprire.

Vizita la Domul din Milano a fost mai scurtă decât ne-am așteptat. Ajunși în fața catedralei, am fost întâmpinați de câțiva kenyeni care ne-au oferit la început gratis, apoi contra cost, grăunțe ca să hrănim porumbeii și brățări hand made care să ne aducă noroc. Cu naivitatea unor copii le-am acceptat imediat apoi le-am oferit câte un euro pentru serviciile prestate, adică legarea brățărilor în jurul încheieturilor de la mâini și scoaterea unor sunete ciudate pentru a chema porumbeii care să ne ciugule grăbiți din palme.24.06.2015-43După ce ne-am pozat ca tot turistul în fața catedralei ne-am așezat la rând pentru a cumpăra bilete ca să putem vizita interiorul și terasa Domului.  Oferta de bilete este variată. Se poate vizita interiorul catedralei, muzeul și terasa urcând cu liftul pentru suma de 13 euro. Aceleași obiective, dar urcând pe terasă la pas, mai mult de 200 de trepte -10 euro. Dacă la toate acestea mai adaugi și un sit arheologic, prețul crește cu încă un euro. Deasemena poți opta numai pentru terasă sau numai pentru interior. Pentru mai multe informații  vine în ajutor site-ul www.duomomilano.it.

Noi am optat pentru interior, muzeu și terasă la pas -10 euro/persoană. E bine de știut că la intrare în Dom trebuie să-ți acoperi umerii, nu poți intra în maiou și nici în pantaloni scurți. Dacă nu ești echipat corespunzător, nu intri, iar prețul biletului ți se returnează.24.06.2015-33.jpgDupă ce am cumpărat biletele ne-am dus la punctul de intrare unde am fost informați despre ceea ce tocmai am menționat. Am început să caut o jachetă pe care o aveam prin rucsac, ca să nu intru necuviincios îmbrăcată în Casa Domnului, timp în care ceva neașteptat s-a întâmplat. Imposibil de explicat cum, am pierdut o parte din bilete, exact pe cele de care aveam nevoie ca să intrăm în interiorul Domului. Fără să ne stresăm, gândindu-ne că trebuie să fie pe undeva, am înaintat spre următorul filtru de control, unde ni s-au verificat bagajele. În tot acest timp am căutat și răscăutat însă ia biletele de unde nu-s! Așa că la momentul scanării am întins cu teamă celelalte bilete rămase în posesia noastră și bineînțeles că imediat un bipăit enervant s-a auzit, iar noi am fost poftiți politicos să părăsim rândul și să ne îndreptăm spre intrarea pe terasă, care era undeva în lateral. Cum ar spune cineva: ”Ghinion!

Despre terasa Domului nu e mare lucru de spus, cred că e supraevaluată. Nu oferă o panoramă deosebită asupra pieței Domului așa că am coborât puțin dezamăgiți. Ieșirea se face prin interiorul catedralei, unde o doamnă ne-a zorit arătându-ne politicos ușa, însă noi am rărit pasul și-am tras o ochiadă….doar avusesem bilete. Mi-am oprit privirea asupra unor vitralii frumos pictate prin care trecea un firicel de lumină. Am mai întârziat câteva secunde apoi am ieșit ca să nu întindem coarda.24.06.2015-5224.06.2015-5624.06.2015-7224.06.2015-75Ne-am continuat periplul îndreptându-ne spre Teatrul Scala. Se știe că ”belcanto-ul” s-a născut în Italia așa că nu se poate să treci prin Milano și să nu vizitezi una din cele mai cunoscute scene muzicale ale lumii. Programul de vizitare este între 9-12, apoi 14-17. Am grăbit pasul pentru că se apropia ora de închidere și ne-am cumpărat bilete.24.06.2015-110Pentru iubitorii de opera e o experiență frumoasă. Sunt expuse aici documente, statuete, picturi înfățișând compozitori și mari interpreți, costume, cărți și afișe îngălbenite de timp care anunțau la vremea lor spectacole deosebite. Pe lângă muzeu se vizitează foaierul unde pot fi văzute busturile celor mai importanți dirijori care au activat aici, printre care Victor de Sabata și Arturo Toscanini. Dintr-o lojă, printr-un geam de sticlă, se poate privi sala de concerte și scena, pe care la momentul sosirii noastre avea loc o repetiție. Am stat câteva minute și am privit imaginându-mi forfota dinaintea unui concert, aici, la Scala din Milano… instumentiști pe scenă acordându-se, lume bună, ținute elegante și brusc mi s-a făcut dor de un concert la noi la Ateneu, căci o reprezentație la Scala nu e pe măsura buzunarelor noastre.

Pentru că era deja ora prânzului și ni se făcuse foame, ne-am oprit la o terasă din apropierea Domului ca să servim câte ceva din specificul bucătăriei italienești, apoi după ce am terminat, am plecat cu burțile pline către galeriile Vittorio Emanuele ca să punem și noi piciorul pe celebrele ”bijuterii” ale taurului mozaicat din pardoseală, poate, poate ne-o găsi și pe noi norocul. Glumesc! Însă, culmea, cei mai mulți turiști, neinteresați de vitrinele magazinelor de firmă, cu haine scumpe, stăteau îmbulziți, așteptându-și rândul, cu piciorul drept pregătit. Legenda spune că dacă te rotești de 3 ori cu călcâiul drept pe ”bijuteriile taurului” vei deveni norocos. Taurul reprezintă simbolul heraldic al casei de Savoia din care făcea parte și Regele Vittorio Emanuele II.

Ne-am plimbat apoi pe străduțe, am mâncat fructe cu înghețată și ne-am trezit în apropierea Gării Centrale, despre care citisem că e de văzut. Nici pe departe! Peisajul e de-a dreptul scary. Mi-am adus aminte de Gara de Nord din București pe vremea când era plină de aurolaci. Cam așa era și aici: oameni ai străzilor care ocupaseră partea din față a gării cu calabalâcurile lor, bețivani, unii întinși pe jos își făceau siesta, alții își făceau toaleta prin tufișuri. Te-apucau groaza și mila în același timp. Ne-am grabit, propunând un tarif de 5 euro pentru acela dintre noi care ar fi avut curajul să scoată aparatul foto și să tragă un cadru. N-a îndrăznit nimeni așa că ne-am vazut mai departe de drum.

Castelul Sforzescu și Pinacoteca di Brera nu le-am vizitat, dar au rămas pe lista noastră pentru următoarea dată când vom fi în apropiere de Milano.

CITEȘTE ȘI:

Cele mai frumoase piețe din Roma (I). Navona, Rotonda, Trevi
LACUL COMO (I). BELLAGIO
LACUL COMO (II). VARENNA
STRESA ȘI INSULELE BORROMEO
ORTA SAN GIULIO-MISTER ȘI SACRALITAT

Anunțuri

3 gânduri despre „O ZI ÎN MILANO

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s