STRESA ȘI INSULELE BORROMEO

Drumul din Lezzeno pâna la Stresa l-am parcurs  cu mașina în aproximativ 2 ore. Am mers pe traseul propus de GPS și am rulat o distanță destul de mare pe autostradă.

În apropiere de Stresa șoseaua se îngustează și încep din nou serpentinele. Unele curbe sunt chiar periculoase, așa că nu vă lăsați furați de frumusețea peisajului care devine iar ca rupt din poveste.IMG_3744.jpgAm parcat în apropiere de Regina Palace Hotel, pe marginea străzii, fără să fie nevoie să plătim. Mai există parcări în zonă, dar cu plată.

După ce am coborât nerăbdători din mașină, am făcut o plimbare pe faleză, printre palmieri și tufe de hortensii, am admirat Alpii Italieni și Lago Maggiore în bătaia soarelui și ne-am pregătit de o nouă aventură pe Insulele Borromeo.IMG_3790.JPGIMG_3776.JPGBiletele pentru vaporașul care face transportul din Stresa către insule pot fi cumpărate separat, pentru o singură insulă, sau combinate pentru două sau toate trei. Noi am optat pentru Isola Bella și Isola Madre, iar acest tip de bilet combinat ne-a costat 12, 5 euro/persoană. Le-am cumpărat de la un domn care le vindea pe marginea trotuarului și care ne-a explicat că acestea sunt valabile întreaga zi cu condiția de a ne întoarce cu ultimul vapor care pornea la ora 18 înapoi spre Stresa.

Vapoarele pleacă spre insule din oră în oră și cum al nostru abia plecase, ne-am hotărât să mai dăm o raită prin apropiere, în așteptarea următorului.IMG_3803.JPGNe-am plimbat pe câteva străduțe cu buticuri și magazine de suveniruri, apoi ne-am oprit la o gelaterie unde am mâncat câte o înghețată gigantică cu arome puternice de mango, pepene galben, ciocolată, straciatella, cireșe și cafea.IMG_3810.JPGDupă mica tură de recunoaștere, ne-am îmbarcat și prima oprire a fost Isola Madre. Ajunși aici am cumpărat alte bilete pentru a ne putea continua vizita. Le-am ales din nou pe cele combinate: Madre și Bella, care includ vizitarea celor două castele Borromeo, câte unul pe fiecare insulă și grădinile exterioare aferente. Biletele pot fi cumpărate și de pe siteul http://www.isoleborromee.it/

Am început explorarea insulei trecând prin grădinile cu vegetație luxuriantă, spații verzi perfect aliniate și păuni care se plimbau nestingheriți pe alei, alături de fazani și alte păsări necunoscute mie.23-06-2015-100Însă cel mai mult m-a impresionat Il Cipresso  del Chasmir, Chiparosul de Kashmir, din fața palatului Borromeo. Adus aici de către un corespondent al familiei Borromeo, sub forma unei semințe, copacul vechi de 150 de ani cântărește astăzi 70 de tone și este unic în Europa.

În 2006 o tornadă a devastat insula, rupându-l din rădăcini, însă botanisții au reușit să-l salveze iar în prezent este susținut cu ajutorul unor cabluri metalice. Pe panourile din apropiere poate fi citită istoria salvării lui, iar Chiparosul poate fi admirat din gradina sau de la ferestrele palatului.

După aproximativ 2 ore petrecute pe Isola Madre, am continuat către cea de-a doua insulă pe care ne propusesem să o vizităm, Isola Bella.

Construită de Carlo Borromeo al III-lea pentru Isabella, soția sa, Isola Bella ne-a întâmpinat cu  etajele-i pline de verdeață și flori, ducându-ne cu gândul la Grădinile suspendate ale Semiramidei. Pentru a ajunge în micul paradis verde se trece mai întâi prin interiorul palatului, unde pot fi văzute mai multe camere decorate cu mobilă barocă, picturi înfățișând membri ai familiei Borromeo, statuete, tapiserii, grota palatului și multe alte obiecte artizanale.23-06-2015-199Punctul principal de atracție al insulei este The Massimo theatre, considerat de specialiști un exemplu clar de kitsch baroc, dominat de statuia unicornului, simbol al familiei Borromeo.

Despre grandoarea pe care Insula Bella o emană se spune că vine în contradicție cu motto-ul familiei care era „humilitas”.

Chiar și așa, priveliștea ne-a încântat, am admirat multitudinea de plante exotice, păuni, și bineînțeles Lago Magiore care se vede din orice colț al insulei.23.06.2015-150.jpg

Anunțuri

3 gânduri despre „STRESA ȘI INSULELE BORROMEO

  1. I’ll right away clutch your rss feed as I can’t to
    find your email subscription link or e-newsletter service.
    Do you have any? Kindly let me recognize so that I may
    just subscribe. Thanks.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s